Luni, 4 iunie, a avut loc primul eveniment Diaspo Cafe unde 13 oameni s-au rotit de la o masă la alta, făcându-și împărtășiri de genul „am ascultat manele ca să-mi astâmpăr dorul de casă” și răspunzând la întrebări ca și „Unde ai simțit că e integrarea mai ușoară, în România sau acolo unde ai fost?”

Ce am învățat și cum a fost primită inițiativa?
Dintre cei 13 participanți, au fost și persoane care abia dacă au plecat mai mult de o săptămână, dar și unii care au fost plecați 10-17 ani. Cei mai mulți se întorseseră de un an sau mai puțin și unii dintre ei erau cel puțin la a doua încercare de reacomodare. Trei dintre cei 13 urmează să plece înapoi în țara-gazdă.

La întrebarea de ce au plecat, mulți au zis „dorința de a învăța”, studii, dezvoltare personală, o experiență „altfel”, dar și „obligații financiare” și dorința de a-și urma perechea.

Întrebați fiind când s-au simțit mândri să fie români, majoritatea au amintit de mobilizarea la vot din 26 mai, dar și de vizita Papei Francisc. Un răspuns deosebit a fost „la sală, când văd că oamenii se ajută între ei”.

Vezi mai multe impresii pe: https://blog.cluj.info/evenimente-in-cluj/ce-spun-romanii-intorsi-din-diaspora-la-cluj/